
Paraplegia
Paralizia este o noțiune generală care se referă la pierderea mișcării și/sau a senzitivității, ca urmare a lezării sistemului nervos.
Paraplegia descrie o paralizie completă sau incompletă, afectând picioarele, uneori și trunchiul, dar nu și brațele. Gradul în care este afectat trunchiul depinde de cât de afectată este măduva spinării. Paraplegia este rezultatul traumei asupra maduvei spinarii la nivelul T1 și mai jos. Paraplegia flască centrală se caracterizează prin bruscheţea instalării şi intenşitatea ei; într-o leziune dorsală, paralizia este însoţită de suferinţa muschilor centurii pelviene, cu hipotonie musculară, flascitate şi picioare balante. Trecerea paraplegiei în stadiul spastic se face lent, prin apariţia motilităţii şi a reflexelor osteotendinoase. În stadiul flasco-spasmodic apar reflexele de automatism medular: tripla flexie şi extenşia controlaterală a membrelor inferioare.
- 48% din paraplegii sunt consecinţă ale accidentelor de circulaţie;
- 20% au drept cauză căderile de la înălţime;
- 14% sunt provocate de violenţa;
- 14% dintre paraplegii sunt rezultatul accidentelor din activităţile sportive;
- 4% alte cauze: infecţii şi boli demielinizante, morbul lui Poot, scleroza în plăci,hernia de disc lombară.
Din punct de vedere al evaluării şi al evoluţiei afecţiunii, restabilirea funcţiilor afectate la un bolnav paraplegic, trebuie etapizată. Sunt fixate astfel 4 etape evolutive, denumite stadii:
Obiectivul principal al acestui stadiu îl reprezintă reeducarea mersului.
În cadrul centrului nostru avem fizioterapeuți cu experiență ce vă pot ajuta dacă vă confruntați cu această afecțiune și nu numai. Sunați acum pentru programare la 0758 959 677 sau completați formularul de programare online aici.
Autor: Fizioterapeut Monica Foca
Related Posts
Ce este osteoporoza?
Osteoporoza este o stare a oaselor în care acestea își pierd densitatea...
Deficiențele posturale la școlari
Odată cu începerea anului școlar nu putem să nu aducem în discuție o...
Cum creștem toleranța la efort?
"Ai grijă de corpul tău. Este locul unde vei trăi toată viața." (Jim Rohn) În...
Rolul Kinetoterapiei în viața de zi cu zi
Kinetoterapia numită și terapia prin mișcare vizează păstrarea calității vieții...