Spatele plan
Spatele plan este o deficiență care constă din diminuarea, până aproape de dispariție a reliefului spatelui, astfel încât acesta are un aspect plan.
Deficiența rezultă în principal din insuficienta dezvoltare a curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, care produce apoi modificări ale celorlalte formațiuni ale spatelui (coaste, omoplați) și ale diametrelor toracelui.
Datorită lipsei curburilor, coloana vertebrală îsi pierde supleţea, devenind rigidă și mai puţin rezistentă la şocuri, tensiuni, presiuni si tracţiuni, întreg corpul fiind mai rigid în mișcări, mersul și alergarea pierzându-și supleţea, coordonarea lor fiind greoaie.
Capacitatea vitală este micşorată atât din cauza reducerii volumului toracelui, cât și a mobilităţii coastelor.
Coloana vertebrală devine dureroasă ca urmare a rigidizării sale.
Există 3 feluri de cauze care determină această defecţiune:
- congenitale, reprezentate prin malformaţii vertebrale;
- constituționale, interesând în special tipul longilin;
- câștigate, reprezentate în special prin rahitism.
Singurul tratament al spatelui plan este cel funcţional prin exerciţiu fizic.
Obiective:
-crearea curburilor normale ale coloanei vertebrale;
-dezvoltarea mobilităţii coloanei vertebrale;
-dezvoltarea coordonării, supleţei si abilitaţii întregului corp;
-mărirea elasticităţii toracelui și capacităţii normale pulmonare.
Singurul tratament al spatelui plan este cel funcţional prin exerciţiu fizic.
Mijloace:
- Exerciţii statice: poziţii derivate din poziţiile fundamentale stând, pe genunchi și culcat.
Se vor selecţiona poziţiile care favorizează mobilitatea coloanei vertebrale și lucrul membrelor superioare în plan anterior, iar a celor inferioare în plan posterior.
- Exerciţii dinamice constând în:
– Mișcări ample de trunchi sub formă de: flexii în regiunea cervicodorsală și extensii în regiunea lombară în vederea realizării curburilor normale ale coloanei vertebrale; îndoiri laterale; răsuciri și circumducţii care vor contribui la îmbunătățirea mobilităţii coloanei vertebrale;
– Mișcări de membre superioare sub formă de duceri înainte, încrucișări, circumducţii, întinderi și îndoiri, toate executate în plan anterior, astfel încat să amplifice mişcările de flexie cervico-dorsale și să dezvolte în regim de scurtare musculatura anterioară a toracelui, toate având drept scop favorizarea formării curburii cifotice dorsale;
– Exerciţii de membre inferioare executate în plan posterior, sub formă de extensii, abducţii, adducții, îndoiri, întinderi, forfecări, pendulări, rotări cu scopul de a contribui la formarea curburii lordotice lombare;
– Exerciţii de respiraţie cu structură colectivă;
– Exerciţii aplicative ( mers, alergări, sărituri, târâri, rostogoliri, aruncări, prinderi), care sunt foarte utile pentru amelioarea coordonării și abilităţii tuturor segmentelor corpului;
– Exerciţii la aparate fixe și obiecte portative, efectuate cu structura corectivă, care vor facilita formarea curburilor coloanei vertebrale și vor îmbunătăţi coordonarea.
Te aștemptăm la WORKTAPE MEDICAL, colegii noștri vă vor fi alături și vă vor îndruma dealungul unei recuperări bine făcute!
Botoșani- Bl. George Enescu nr 9c
Telefon: 0758959677
Autor: Fizioterapeut Curelariu Anamaria
BIBLIOGRAFIE:
Corneliu Obrascu, Dinu Antonescu, Alexandrina Ovezea – Corectarea coloanei vertebrale
Blandine Calais-Germain, Andree Lamotte -Anatomie pentru mișcare. Vol. II: Exerciţii de bază
Related Posts
Torticolis
Torticolisul este o atitudine vicioasă temporară, uneori permanentă, cauzată de...
Kinetoprofilaxia
Întrebare: De ce să apelez la kinetoprofilaxie dacă nu mă doare nimic?...
Ce este IASTM și cum acționează asupra țesuturilor?
IASTM (Instrument Assisted Soft Tissue Mobilization) este o formă de...
Ne pregătim pentru ITCB 2015
Specialiştii din Work Tape România vor avea o cameră amenajată în cadrul...