
Fascita plantară
Fascia plantară este o bandă de țesut fibros care își are originea la nivelul călcâiului și se întinde până la cele 5 degete și reprezintă una din structurile de rezistență ale piciorului, care susține arcul medial longitudinal al plantei (talpa piciorului).
Această fascie este întinsă atunci când arcul piciorului se aplatizează, absorbînd forța impactului în momentul în care călcâiul ia contact cu solul. Fascia plantară nu este foarte flexibilă și de aceea, în urma acestor șocuri repetate pot apărea mici rupturi la nivelul ei.
Fascita plantară este una din frecventele cauze care produc așa numitul „picior dureros” și se consideră că această afecțiune se datorează unui proces inflamator localizat la nivelul fasciei plantare. În prezent, este incriminată drept cauza degenerării fibrelor de colagen din componența fasciei. Apare cu predilecție după vârsta de 40 de ani, mai frecvent la femei, fiind favorizată de modificări ale greutății corporale (obezitate, sarcină), de altfel boala se poate corela cu indicele de masă corporală . Afecțiunea se manifestă la persoanele care prin natura profesiunii stau mult timp în picioare sau merg mult: profesori, ospătari, militari, polițiști, dansatori și nu în ultimul rând la sportivi (mai ales cei care aleargă pe distanțe mari).
Semne și simptome
- Fasciita plantară se manifesta prin durere ascuțită la nivelul călcâiului, de obicei la 4 cm sub călcâi sau in zona mediană a tălpii piciorului.
- Durerea este intensă dimineața, la sculare, când se fac primii pași, după repausul de noapte, dar se poate instala și la debutul unor activități precum mersul sau alergatul, se reduce pe măsură ce activitatea se desfășoară și de obicei reapare după o perioadă de odihnă și reluarea efortului.
- În general afectează un singur picior, nu apare noaptea, ceea ce o diferențiază de alte afecțiuni articulare, neurologice sau osoase, ce se pot dezvolta la acest nivel.
- Se mai asociază cu limitarea dorsiflexiei gleznei, streatching-ul fasciei plantare poate fi dureros, iar la alergători crește probabilitatea durerii de genunchi.
Tratament
Tratamentul fascitei plantare este unul complex și de durată, și include: tratament igieno-dietetic, medicamentos, kinetoterapie, masaj și fizioterapie. Dacă terapia conservatoare nu dă rezultatele dorite se poate interveni chirurgical ca ultima metodă, deoarece riscul de complicații este relativ crescut.
1. Tratament igieno-dietetic
• Scăderea în greutate (unde este cazul)
• Purtarea unor talonete care să înalțe bolta piciorului
• Repaus segmentar în perioadele dureroase
2. Tratament medicamentos
- Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) timp de 2-5 săptămâni, însă numai la recomandarea medicului.
3. Kinetoterapia
- Gimnastica medicală în cazul fascitei plantare constă în exerciții de streatching ale gambei și fasciei plantare (ex: din șezut, cu picioarele întinse, cu un prosop rulat înfășurat în jurul tălpii, se trage de capetele prosopului ținând genunchiul drept, mențineți pozitia 15-30 de secunde).
4. Masajul
- Masajul plantei este o metodă eficientă de a reduce tensiunea la nivelul fasciei. Crioterapia, aplicarea de gheață pe zona dureroasă 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi sau masajul plantei cu gheață timp de 5-10 minute ajută la ameliorarea durerii.
5. Fizioterapia
- Se pot aplica local curenți diadinamici, ultrasunete și laser în punct dureros.
- În peste 90% din cazuri, tratamentul conservator corect condus, determină remiterea simptomatologiei algice.
- În cazurile rebele, la care sipmtomatologia persistă (peste 9 luni) sau s-a accentuat poata fi luată în considerație opțiunea chirurgicală.
- Complicațiile cele mai frecvente ale intervenției sunt: prăbușirea boltei plantare, lezarea nervilor, infecția etc.
La WorkTape Medical Botoșani puteți efectua tratamente de recuperare fiziokinetice pentru această afecțiune, și nu numai. Sunați acum pentru programare la 0758 959 677 sau completați formularul de programare online aici.
Autor: Fizioterapeut Ioana Mihai
Related Posts
Corectarea respirației în recuperarea cardiovasculară
„ Sănătatea întregului corp depinde de funcţionarea sănătoasă a organelor...
Artrita Reumatoidă
Cum definim Artrita Reumatoidă Este o boală des întâlnită ce afectează...
Genu Valgum
La naștere, aproape toți bebelușii prezintă o deformare fiziologică la...
KIMATUR PRIME
Kimatur PRIME este un nou aparat medical achiziționat de WORKTAPE MEDICAL în...