Presiunea atmosferică și durerile articulare
Nu puțini dintre pacienții noștri acuză dureri la nivelul articulațiilor atunci când vremea se schimbă. Cele mai afectate sunt persoanele cu reumatism care resimt pe deplin schimbările de temperatură.
Însă care este legătura dintre aceste două aspecte; vremea și durerile de la nivelul articulațiilor?
Răspunsul este schimbarea presiunii atmosferice. Modificarea presiunii atmosferice, care de obicei apare înainte de schimbarea vremii, poate să aibă ca efect apariţia durerilor articulare. Articulaţiile sunt de fapt nişte structuri închise, compacte, care au o presiune intra-articulară. Atunci când există o diferenţă semnificativă între presiunea din interiorul articulaţiei şi presiunea exterioară, atmosferică, iar presiunea din interior nu are timp să se adapteze celei exterioare, organismul va percepe acest lucru ca un factor periculos şi va genera un stimul agresiv, care se va traduce în durere
O coborâre a presiunii atmosferice cu 8-10 mm coloană de mercur în câteva ore este suficientă pentru a determina apariția unor simptome neplăcute precum dureri articulare sau dureri de cap și nu numai acestea. Oboseala, nervozitatea, somnolența, tristețea pot fi de asemenea cauze a scăderii presiunii. Durerile de articulații pot apărea chiar dacă nu suferim de reumatism, deoarece nervii mici care înconjoară articulațiile simt modificările de presiune. Multe persoane simt dureri în locurile unde au cicatrici postoperatorii sau răni mai vechi: în aceste locuri pielea nu absoarbe prea bine umiditatea, fiind astfel mai puțin elastică.
Când presiunea atmosferică crește brusc, vasele de sânge se dilată și tensiunea arterială scade. Tot din acest motiv apar simptome precum cele menționate.
Ce-i de făcut? Ca să combați durerea de cap sau de articulații te ajută antiinflamatoarele, dar și compresele reci sau calde (diferă de la persoană la persoană, deci e de verificat dacă te simți mai bine cu comprese reci ori calde
O altă posibilă cauză a apariției durerii articulare odată cu răcirea vremii este contractarea vaselor de sânge, care duce mai departe la contractarea mușchilor și a articulațiilor, factor favorizant al intensificării durerii.
De menționat că o dată instalate aceste afecţiuni reumatice, ele nu pot fi vindecate, însă un program personalizat de fizioterapie și kinetoterapie vă va ajuta să diminuaţi durerile şi să stopaţi evoluţia bolii. De asemenea, va reda funcţionabilitatea corectă a articulaţiilor, iar schimbările de presiune atmosferică nu vor mai avea un impact asupra organismului. La WorkTape Medical Botoșani puteți beneficia de aceste programe de recuperare care vă vor ajuta în combaterea durerilor pe termen lung. Sunați acum pentru programare la 0758 959 677 sau completați formularul de programare online aici.
Autor: Fiziokinetoterapeut Lazăr Oana
Related Posts
Astenia de primăvară și simptomele ei
Primăvara este sezonul în care majoritatea oamenilor se simt...
Ce este periartrita scapulo-humerală?
Periartrita scapulo-humerală constă în apariţia unor leziuni degenerative ale...
Terapia cu oscilații profunde DEEP OSCILATION
Tehnologie dovedită internațional, bazată pe efectele creării unui câmp...
Lympha Press Optimal -drenajul limfatic cu ajutorul presoterapiei
Lympha Press Optimal este noul sistem de terapie adus la WorkTape Medical, cu...